Asociația Pontes

Contact

Logo Asociația Pontes

Descriere

Cine suntem? 
Suntem un grup de tineri dinamici şi dorim ca toată lumea să se bucure de binefacerile civilizaţiei şi ale tehnologiei avansate, iar în societate să ne simţim toţi egali. Suntem siguri că, fiind uniţi, vom putea deschide porţi, vom putea întinde mâini celor care au nevoie de ele, vom putea construi punţi , bazate pe încredere reciprocă şi pe determinarea de a lupta cu perseverenţă pentru atingerea obiectivului dorit. 

Ce dorim? 
Am vrea ca oamenii să înţeleagă că în lume aproape totul e posibil, doar cu puţină bunăvoinţă şi mici eforturi din partea tuturor, iar realitatea poate fi mai uşor înfruntată atunci când există minimum de confort şi adaptare pentru nevoile speciale. 

Cum a luat fiinţă Pontes? 
Ne-am născut ca organizaţie din dorinţa de a face ceva concret, palpabil, util întregii societăţi. Doar împreună, ajutându-ne reciproc putem merge înainte şi face faţă cu succes ritmului trepidant de viaţă. 

Ce înseamnă Pontes? 
Provine din latinescul pons, pontis (la nominativ plural este pontes (= punţi/poduri)) şi simbolizează legătura între diversele grupuri ale societăţii.

Ce urmăreşte Pontes? 
Să cuprindă în rândurile sale oameni deosebiţi, cu sau fără dizabilităţi vizuale, dornici să contribuie împreună la normalizarea vieţii şi accesibilizarea societăţii persoanelor cu dizabilităţi vizuale sau cumulate. 

Cui ne adresăm? 
Grupul nostru ţintă este reprezentat de persoanele cu dizabilităţi vizuale şi cumulate, din România şi din lumea întreagă. Fiind noi înşine persoane cu dizabilităţi, înţelegem foarte bine aspectele specifice legate de acest grup, realizările obţinute deja, pe plan naţional, precum şi numeroşii paşi care urmează a fi făcuţi pentru o viaţă cât mai normală şi cât mai bine integrată în societate.

Conducere

Oana Pintea Presedinte

Proiecte

Paşaport de succes pentru copii si tineri cu deficienţe de vedere

Asociaţia Pontes în parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală Cluj-Napoca şi Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români Filiala Cluj-Napoca, anunţă lansarea proiectului ”Paşaport de succes pentru copii si tineri cu deficienţe de vedere”. Proiectul este finanţat cu sprijinul financiar al Programului RO10 - CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009-2...